"If we wish to stop the atrocities, we need merely to step away from the isolation. There is a whole world waiting for us, ready to welcome us home." Derrick Jensen
Scrisoare deschisă pentru revendicarea ecologismului
Vă rugăm să citiți scrisoarea de mai jos și să semnați alături de cei 1934 de simpatizanți
Read in English, Lire en français, Auf Deutsch lesen, Leer en español, Leia em português
Odată, mișcarea ecologistă însemna protejarea mediului înconjurător împotriva nevoilor nesățioase ale acestei culturi extractive. O parte din această mișcare mai există încă: peste tot in lume, activiști la nivel local si organizațiile lor luptă cu disperare să salveze fie fauna pe care o îndrăgesc, fie flora, fie un loc anume.
De partea opusă se află ceea ce unii activiști numesc complexul industrial conservaționist- marile organizații verzi, imensele fundații ecologiste, neo-ecologiștii și o parte din cadrele univesitare- care au atras o mare parte din această mișcare în noțiunea de „dezvoltare durabilă”, redusă la ceea de fapt înseamnă „a menține această civilizatie cât mai mult posibil”. În loc sa lupte pentru a proteja singurul lor cămin, încearcă sa „susțină” aceeasi mentalitate care ucide planeta. Și de cele mai multe ori, sunt foarte expliciți când este vorba de prioritățile lor.
De exemplu, recenta „Scrisoare deschisă către ecologiști in legătură cu energia nucleară”, semnată de un număr de cadre didactice, biologi specializați în conservare si alți membri ai complexului industrial conservaționist, etichetează energia nucleară ca fiind „durabila” si argumentează că, datorită încălzirii globale, energia nucleară joacă un „rol vital” in „conservarea biodiversității globale”. În totalitatea sa, argumentul este de necombătut și pleacă de la prezumția că folosirea energiei industriale, așa cum s-a exprimat și Dick Cheney, nu este de negociat. Și la ce va fi această energie folosită? Pentru a continua extracția si consumul și pentru a transforma pănă și ultima ființă vie împreună cu habitatul ei într-un obiect de uz personal.
Scrisoarea menționează că ar trebui să lăsăm „evidența obiectivă” să ne ghideze. Un semn de inteligență este abilitatea de a recunoaște tipare: hai să construim un tipar și să vedem dacă îl putem recunoaște în 10.000 de ani. Când vă gândiți la Irak, vă gândiți la păduri de cedru atât de dese încât razele de soare nu ating nicodata pământul? Așa era înainte de începuturile acestei civilizații. Orientul Apropiat era pădure. Africa de Nord era pădure. Grecia era pădure. Toate au fost distruse pentru a menține această civilizație. Înainte au fost pădurile iar acum urmează deșerturile. Existau atât de multe balene in Atlantic încât puneau vapoarele în pericol. Erau atât de mulți bizoni in Câmpiile Mari încât puteai să privești turmele galopând neâncetat timp de patru zile. Era atât de mult somon in nord-vestul Pacificului încât îi puteai auzi sosind cu ore înainte. Dovada nu este numai „obiectivă”, este copleșitoare: această cultură a secat lumea de apă, de pământ, de specii, de viață în sine, până a rămas numai praful.
Combustibilii fosili au accelerat distrugerea, chiar dacă nu au cauzat-o, iar trecerea de la combustibil fosil la energia nucleară (sau a morilor de vânt) nu o va opri. Să presupunem că acest tip de consum va funcționa timp de trei generații, dar un viitor bazat pe secătuirea resurselor nu poate fi viabil. Biologii specializați în conservare are trebui sa fie primii care să înțeleagă că decinul nu poate dura la infinit și n-ar trebui luat ca atare în abordarea strategiilor publice și mai ales a unui mod de viață.
A venit demult timpul ca noi, cei care am rămas fideli plantelor și animalelor și locurilor, sa revendicăm mișcarea de la cei care, prin retorica lor, accelerează ecocidul. A venit demult timpul să recunoaștem că un mod de viață extractiv nu poate avea viitor și nu poate sfârși decât într-un colaps biotic. Cu fiecare zi în care mentalitatea extractivă continuă, doua sute de specii dispar în întunericul extincției. Avem foarte puțin timp la dispoziție să oprim dezastrul și să începem să reconstruim. Reconstrucția nu e pierdută încă: pășunile, de exemplu, păstrează atât de bine carbonul, încât refacerea a 75% din preria planetei ar putea aduce CO2 din atmosferă la un nivel de sub 330mg în mai puțin de cincisprezece ani. Aceasta ar însemna restaurarea semnificativă a habitatului animal. Argumente similare pot fi aduse în legatură cu reforestarea. Sau să considerăm că o anumită zonă moartă din cele peste 450 existente în oceane, s-a refăcut de la sine. Cum? Căderea Uniunii Sovietice a făcut agricultura imposibilă în regiunea Mării Negre: când activitatea distructivă a încetat, viața și-a reluat cursul. Mai simplu de atât nici că se poate.
Ar fi normal să credem că cei care pretind interes în biodiversitate ar valora „evidența obiectivă” menționată. În schimb, complexul industrial conservaționist promovează energia nucleară (sau a morilor de vânt). De ce? Pentru că restaurarea preriei si a pădurilor și detronarea imperiilor nu se potrivește cu agenda extractivă a suveranilor mondiali.
În totalitatea lor, încercările de a raționaliza soluțiile din ce în ce mai disperate care alimentează aceasta cultură distructivă, sunt complet irealiste. Problema noastră fundamentală, ca ecologiști și ca ființe umane, nu este să încercăm să găsim o cale de a prelungi declinul cât se mai poate, ci de a-l opri de la sursă. Importanța acestei urgențe nu încape în cuvinte. Munții se prăbușesc. Oceanele mor. Clima sângerează de moarte iar copiii noștri vor rămâne să constate că speranța e pierdută. Singura certitudine este că singura noastră casă, odată plină de viață și prosperitate, se va transforma în curând în piatră seacă.
Subsemnații nu facem parte din complexul industrial conservaționist. Mulți dintre noi suntem activiști de-o viață în domeniul ecologic. Unii dintre noi suntem indigeni, care am trăit in comuniune si respect reciproc cu natura, cu mult înainte ca mentalitatea dominantă sa înceapă exploatarea planetei. Dar înainte de toate suntem ființe umane care recunoaștem că, la fel ca oricare animal, avem nevoie de un habitat viabil pe o planetă vie. Iubim somonul și câinii de prerie și pasarile și natura în general mai mult decât acest stil de viață.
Ecologismul nu înseamnă izolarea împotriva acțiunilor distrugătoare ale lumii. Nu înseamnă încercarea de a perpetua aceste activități dezastruoase. Revendicăm ecologismul cu scopul de a proteja mediul înconjurător împotriva acestei mentalități.
Și mai ales, apărăm această planetă, adevăratul nostru cămin, de atacurile unei culturi extractive. Iubim această planetă si vom lupta pentru ea pănă la capăt.
Translation by Oana Devera